Marele Premiu de Formula 1 al Germaniei, scos din calendarul sezonului 2015

Marele Premiu de Formula 1 al Germaniei, scos din calendarul sezonului 2015
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marele Premiu de Formula 1 al Germaniei, care trebuia să aibă loc la 19 iulie, a fost scos din calendarul pe 2015, a anunțat FIA, pe site-ul oficial, după întrunirea Consiliului Mondial al FIA, care s-a desfășurat, vineri, la Geneva.

Sursa citată a precizat că organizatorii cursei nu au ajuns la un acord cu deținătorul drepturilor comerciale ale Marelui Circ. Potrivit BBC, Germania nu va organiza o cursă de Formula 1 pentru prima dată din 1960, deși din acestă țară provin trei piloți în activitate, Sebastian Vettel (Red Bull), cvadruplu campion mondial, Nico Rosberg (Mercedes) și Nico Hulkenberg (Force India), precum și echipa campioană mondială en titre, Mercedes.

Din 2008, circuitele de la Nurburgring și Hockenheim găzduiau pe rând Marele Premiu al Germaniei. Ediția 2014 a avut loc la Hockenheim, astfel că în acest an era rândul circuitului de la Nurburgring. Însă niciuna dintre societățile care administrează cele două circuite nu a mai dorit să organizeze a zecea etapă a sezonului, din cauza pierderilor înregistrate în ultimii ani.

Astfel, sezonul va avea doar 19 curse, care se vor desfășura după următorul program:

15 martie – Marele Premiu al Australiei (a avut loc);

29 martie – Marele Premiu al Malaysiei;

12 aprilie – Marele Premiu al Chinei;

19 aprilie – Marele Premiu al Bahrainului;

10 mai – Marele Premiu al Spaniei;

24 mai – Marele Premiu al Principatului Monaco;

7 iunie – Marele Premiu al Canadei;

21 iunie – Marele Premiu al Austriei;

5 iulie – Marele Premiu al Marii Britanii;

26 iulie – Marele Premiu al Ungariei;

23 august – Marele Premiu al Belgiei;

6 septembrie – Marele Premiu al Italiei;

20 septembrie – Marele Premiu al statului Singapore;

27 septembrie – Marele Premiu al Japoniei;

11 octombrie – Marele Premiu al Rusiei;

25 octombrie – Marele Premiu al SUA;

1 noiembrie – Marele Premiu al Mexicului;

15 noiembrie – Marele Premiu al Braziliei;

29 noiembrie – Marele Premiu al Emiratului Abu Dhabi.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Se fac verificări chiar LA GRANIȚA cu România. Decizia se aplică de mâine, 16 IUNIE
Se fac verificări chiar LA GRANIȚA cu România. Decizia se aplică de mâine, 16 IUNIE
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×